Copilarie

 Ne aflam in minunata zi de 25.02.2022, in urma cu o zi a inceput razboiul in Europa. Tara arde, ce face baba? Well... baba are chef de viata. Nu e vorba ca nu resimt compasiune fata de miile de oameni care peste noapte au ramas fara casa, doar ca eu ma simt mai vie ca oricand. 

Ma uit la disperarea lor, dar vreau fericirea mea. E trist ca s-a ajuns intr-o situatie de genu, in care popoarele au ajuns sa se lupte intre ele din cauza capriciilor unui om. Ma tot gandesc, cat de nefericit sa fie Putin, daca a ajuns sa ia masuri de genu? Ce trebuie sa iti fi facut lumea asta ca sa ajungi sa comanzi uciderea unor oameni? Cat de dur a putut sa fie universul cu tine ca sa ajungi sa ai atata ura in tine? Probabil nu a avut o copilarie fericita, o adolescenta prea reusita, dar nici o viata de adult ideala daca a ajuns in acest moment al vietii lui.

Pana la urma noi ca si indivizi, la maturitate, suntem suma lucrurilor care ne-au influentat pe parcurs.

Spre exemplu, mie imi este foarte greu sa resimt compasiune fata de rasa umana. De ce? Pentru ca toata viata mea am fost abuzata de oameni, oamenii mi-au facut mult rau. Aveam doar 6 ani cand am fost abuzata sexual, tot pe atunci resimteam si bullingul, eram departe de ai mei si in multe nopti ma culcam flamanda pentru ca oamenii care trebuiau sa aiba grija de mine dadeau banii de mancare pe bautura. Am resimtit toate abuzurile cele mai cumplite si mai dure pe pielea mea. Acum, ca si adult, sunt fucked up, fucked up din toate punctele de vedere. Nu sunt capabila sa vorbesc in public pentru ca resimt ca o sa imi fie puse etichete, ca nu sunt suficient de buna, ca nu sunt suficient de pregatita, pur si simplu imi este frica de critica pentru ca toata copilaria mea nu am primit nici o apreciere, doar critica. Cineva era mereu mai bun decat mine, cineva trebuia sa ia o nota mai buna decat mine, mereu eram intr-o competitie cu cineva. Nu m-am bucurat de copilarie, nu am trait copilaria. 

Tineti minte strazile pline de copii din vremea noastra? Ei bine, eu nu prea eram pe acolo, cel putin nu in locul unde locuiam ocazional cu parintii mei. Eu nu aveam voie sa am prieteni, oricine era o influenta negativa pentru mine. 

Dar sa incepem. Care e cea mai din trecut amintire?

Eram un copil cam prapadit, imi placea mereu sa intru in situatii dificile. pe la 4-5 ani locuiam inca cu strabunicii intr-o casa veche de vreo 200 de ani. Aveam o soba veche care incalzea singura incapere pe care o aveam si in care locuiam 3 suflete. Strabunicii mei, locuiau intr-o camera alaturata. Era genul acela de cabana de munte, veche, cu acoperis de tabla, plina de soareci si de care iti era frica sa nu cada pe tine in somn.

Mama mea facea de mancare in camera alaturata, camera strabunicilor, pentru ca acea camera servea si drept bucatarie. Eu eram singura in camera noastra, tind sa cred ca afara era frig pentru ca era foc in soba. Vazusem la mama mea cum baga lemne pe foc. In fata sobei ea aseza mereu ziare ca sa nu se faca mizerie in casa. Pentru ca focul aproape se stingea, am vrut sa bag un lemn pe foc, doar ca o bucata de jar a cazut din soba pe ziarul asezat in fata ei si curand luase foc, focul s-a extins la cuier si doar o minune a facut ca mama sa vina la timp sa ma scoata de acolo si sa stinga focul. 

Bataia e rupta din rai, asa se zice, iar pentru o boroboata ca si asta, am primit cel mai inalt grad de bataie posibil. 

Si daca le luam asa treptat nu sunt prea fericite toate, ia sa mergem spre urmatoarea.

Ai mei parinti se ocupa de turism, aveau mai multe case pe care le inchiriau, imi placea, cunosteam mereu oameni noi si interesanti, oameni extravaganti, oameni diferiti fata de ceea ce vedeam eu prin partile locului. Se comportau mereu frumos cu toti musafirii, mai ca nu le-ar fi pupat si picioarele, erau si sunt pe principiul, clientul nostru, stapanul nostru, asta i-a ajutat sa creasca si sa se propulseze in lumea turismului.

Aveam vreo 5 ani cam asa, inca nu eram la scoala, ai mei se ocupau de o casa care nu le apartinea, dar somehow o foloseau pentru a o da in chirie, eram prea mica la acea vreme sa stiu ce intelegere exacta aveau cu proprietarul. Era o casa magica, boema, de vis, casa visurilor mele, chiar daca ea era veche si darapanata si intretinerea ei ii costa o avere pe ai mei. Mereu se strica ceva, geamurile trebuiau reparate mai mereu, usile la fel, conductele nu erau cele mai stralucite. Dar casa, cu problemele ei cu tot, era de o frumusete rara. Nu avea un drum care sa te lase sa ajungi la ea cu masina. Iti lasai masina in strada principala si trebuia sa urci pe o poteca serpuita printre copaci ca sa ajungi la ea. Curtea era mare si de un verde rar, plina de copaci fel de fel, vara mai faceau tot felul de fructe de care ma mai bucuram ocazional, sau pastram copacii doar pentru catarat. Cand ajungeai la ea, te intampina cu 3 intrari, una in fata jos si doua prin laterale ca sa ajungi la etaj. Mi se parea ca are un farmec aparte, multe terase mari, era diferita de casele de la noi din zona. Imi inspira mereu un aer poetic, nu stiu de ce. Plus ca oferea o panorama minunata asupra lantului muntos Muntii Rodnei, putine case din zona de bucurau de acest peisaj minunat.

Una din familiile cazate acolo au facut un gulas, mancare mega rafinata prin partile noastre, se face doar la ocazii speciale, ne-au invitat si pe noi. Am mers eu si mama mea, dupa cum va spuneam anterior, eram un copil pus pe sotii si pe multe nazbatii. Ne-au pus cate o farfurie de gulas, mama a terminat-o pe a ei, a mancat si de la mine pentru ca la noi e rusine mare sa lasi in farfurie daca nu mai poti, si daca simti ca mori, mai intra o lingura si uite asa termini farfuria. Dupa ce au vazut ca am golit farfuriile ne intreaba, mai vreti o portie? Eu pusa pe glume, mami cred ca mai vrea una dar ii este rusine sa spuna. Si uite asa, a ajuns mama mea sa mai manance inca o portie cu varf. Nu vreau sa va spun cum a fost drumul pana acasa, un minunat reset din fabrica am primit cu suturi in fund, cam la fiecare pas. Dar momentul magic, a meritat fiecare lacrima si sut in fund.